image header
Noutati si Evenimente - Nou la Apimedica! Sauna cu ozon



Nou la Apimedica! Sauna cu ozon

Sauna cu ozon

Ozonoterapia sau terapia pe bază de ozon reprezintă un concept relativ nou în țara noastră, deși ozonul este recunoscut pentru efectele pe care le are asupra organismului în vindecarea a numeroase afecțiuni, dar și pentru rejuvenare, tonifiere, detoxifiere.

Terapia transdermică cu ozon, cunoscută și sub denumirea de terapie hipertermică cu ozon,  este terapia în care ozonul se introduce în corp prin piele, în timp ce stai șezând într-o saună individuală cu aburi.

Ce se întâmplă în terapia cu sauna?

Ozonul este produs de un generator și trimis în interiorul saunei într-o concentrație minimă de 3% și o concentrație terapeutică maximă de 5%. Sauna este proiectată să închidă corpul, iar capul să rămână afară în mediu ambiental, prevenindu-se inhalarea de ozon concentrat, lucru care trebuie evitat.

Sauna având spațiu mic, permite creșterea rapidă a concentrației de ozon la nivel terapeutic și de asemenea etanșeitatea acesteia previne ieșirea ozonului în mediul ambiental. Pentru utilizarea saunei se folosește oxigen pur,  iar pentru aburi se folosește apa distilată.

Odată cu ozonul introdus în saună, un alt generator produce abur fierbinte care și el alimentează interiorul saunei. Este mult mai eficient să faci ozonoterapie transdermică într-o saună cu caldură și aburi.

Efectele acestei proceduri :

Porii pielii, datorită căldurii și aburului, încep să se deschidă mărind potențialul schimbului dintre gazele din interiorul saunei și corp. Combinația dintre porii deschiși, căldură și ozon, este cea care începe procesul de detoxifiere. Oxigenul activ începe să reacționeze cu toxinele la cel mai înalt potențial de oxidare, eliminându-le. Pe măsură ce corpul începe să transpire, puterea de schimb crește mai mult, rezultând o absobție mărită de gaze/fluide, și astfel crește eliminare de substanțe toxice din corp.

Ozonul începe să se descompună rapid: O3→O2 + O- . Substanțele toxice sunt rapid distruse de ozon, iar acelea care nu reacționează cu ozonul vor reacționa cu ionul negativ de oxigen.

Pe măsură ce corpul transpiră și ozonul se descompune, se crează peroxizi organici în uleiurile eliminate de corp și cel existent în piele. O mică cantitate de ozon rămâne absorbit în aceste uleiuri naturale și peroxidul nou creat, lucru care asigură un efect prelungit al oxigenului activ. Dovezile atestă că utilizarea saunei aduce beneficii abia după trei săptămâni de utilizare.

Întregul sistem limfatic este stimulat în urma acestei terapii.

O ședință de sauna terapeutică cu ozon nu duce la eliminarea efectivă a toxinelor din corp odată ce sesiunea s-a terminat. De aceea persoanele cu boli cronice, probleme de imunitate, metabolism lent, şi alte probleme asociate unei grave toxicități, trebuie să învețe cum să ajute funcțiile de eliminarea ale organismului, pentru a evita potențiale răspunsuri de șoc toxic ale corpului precum: stresul oxidativ, erupţii severe sau leziuni, şi altele. Terapia cu saună cu ozon poate descompune (fluidiza) substanțele toxice din organism, dar este la latitudinea corpului nostru cum se curăță total de ele în funcție de gradul nostru de sănătate. Deci e nevoie de mai multe sedințe de saună și de perioade de creștere progresivă a concentrației de ozon și a timpului de expunere.

Este important să înțelegem că efectul terapiei cu ozon în sauna cu abur este cumulativ. Folosirea ocazională a acestei terapii va oferi un beneficiu de "întreţinere", dar nu este suficientă celor care au boli cronice sau doresc să slăbească. Durata fiecărui tratament este individuală și de mare importanță.

În domeniul cosmeticii, terapia cu ozon este cunoscută pentru minunatele ei efecte de încetinire a îmbătrânirii, de remodelare a corpului, combinația dintre porii deschiși, căldură și ozon, fiind  cea care începe procesul de detoxifiere.
Sauna cu ozon are efecte rapide în eliminarea celulitei, a retenției hidrice, reducerea depozitelor de grăsime, întărirea tonusului muscular, tratarea problemelor articulare și a eczemelor, dar ajută și în psorizis.
Sportivii de performanţă apelează la terapia cu ozon, în special sauna cu ozon,  fiind eficientă în îmbunătățirea performanței și în reducerea perioadei de recuperare, stimulând performanțele fizice și mentale.

Sauna cu ozon se recomandă și pentru următoarele afecțiuni:

Boli reumatice, boli degenerative ale scheletului și musculaturii (artrita, artroza, miozita, tendinita, spasme musculare, la nivelul discului prolapsat), boli reumatice, angioneuropatie, insuficiență vasculară coronariană, migrene, hipertensiune, distrofie simpatica reflexă, boli vasculare (Raynaud, Burger), boli ale pielii, infecții bacteriene, fungice și virale, escare și ulcere, piciorul diabetic, arsuri recente, artrita reumatoidă, psoriazis, ajută în tratarea diabetului, angiopatie și astm bronșic.


Centrul Apimedica

Centrul de diagnostic si tratament alternativ

Va asteptam pentru sedinte de acupunctura, apiterapie, homeopatie, fitoterapie, biorezonanta...
Mai multe detalii aici.